luni, 31 octombrie 2011

Cum sa ajungi mare?


    O intrebare care e mai degraba vaga decat retorica? Ce inseamna sa fii mare?

   Nu cred ca poti masura asta, e un sentiment pe care il simti, e o stare de liniste sau de implinire. Uneori starile astea se confunda, alteori sunt atinse unitar. De fapt, cred ca ajungi mare atunci cand ajungi sa fii fericit pentru o perioada mai indelungata, atunci cand intalnesti fericirea care dureaza. Da, copiii sunt cu adevarat mari, caci ei gusta libertatea si fericirea din plin. Cred ca ai sanse foarte mari „sa fii mare”, sa atingi o stare de liniste interioara si de fericire care tinde sa dainuie  atunci cand esti  simplu in asteptari si in cugetari.

     „Nu exista oameni mici si oameni mari, exista oameni mari si oameni mari” - asa suna un slogan „inteligent si profund” al unei campanii de publicitate. Expresia asta e un nonsens pentru ca nu vine si cu un fundament de sustinere, e doar o promisiune desarta.  Daca esti nefericit, daca te complaci in starea asta, esti un om mic. Revenind, ce inseamna sa fii mare si de ce ar fi bine sa se intample asta?

     Sa fii mare ar putea sa insemne sa ai o dezvoltare profesionala foarte buna sau una academica. Ar putea insemna sa ajungi un reper intr-un domeniu sau un sportiv de performanta cu rezultate, sau chiar un om politic de succes. Insa toate acestea nu mai au sens atunci cand le obtii fara a devenii fericit, cand doar bifezi ceva fara a primi in schimb liniste interioara. La ce bun sa ajungi intr-o stare de sacrificiu, de orbire, cumva dezumanizanta ca sa bifezi un salariu mare, un profit mare, un rezultat mare sau o realizare mare, daca ele nu iti aduc fericirea care dureaza !?

     Mare, ajungi atunci cand inveti sa te bucuri de lucrurile marunte si de cele mari deopotriva , atunci cand dai sens tuturor lucrurilor, atunci cand stii care e drumul pe care trebuie sa pasesti pentru a-ti pastra pacea interioara, impartasind din ea si celor din jur.

     Azi am vazut un mesaj, scris pe un zid daramat care mi-a amintit de placerea de a privi cerul instelat si de un slogan comercial, care indeamna spre cautarea starii de pace interioara pe care imi place sa mi-l repet din cand in cand pentru a gasi energia de a merge mai departe, pe un drum bun – fuel your instinct. Ar mai  fi de spus un lucru, in drumul nostru spre a ajunge mari trebuie sa fim noi insine, unici, diferiti si autentici.

     Numai noi putem fi piedica noastra in a ajunge inapoi oameni mari.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu