Amintiri

Unde ne grabim in fiecare zi?

     Simt de cateva zile ca cineva imi striga in spate sa ma misc mai repede, sa alerg, sa ma grabesc, sa trec peste unele lucruri si sa ma ocup numai de altele. Dar unde sa ajung si de ce sa nu ma bucur de lucrurile care ma fac sa zambesc?!

     De azi am hotarat sa ma grabesc incet, admirand, gustand sau facand lucrurile care radiaza, care imi ofera imagini pozitive si fericire, lucrurile care ma ajuta sa merg mai departe vesel si optimist.

     Mi-am amintit ca ma faceau sa zambesc siluetele pe care le zaream pe geamul cafenelelor din Romana pe care le vedeam cand mergeam dimineata la cursuri. Acum nu le mai vad, nici chiar atunci cand cafenele sunt pline . . .

    Mi-am amintit atat de multe lucruri care ma faceau fericit in Bucu in primul an de convietuire . . . anul in care am inceput facultatea.

    Imi amintesc Cismigiul si strazile din jurul lui, si cum m-am ratacit dincolo de Universitate pe strada Mantuleasa, chiar in prima zi cautandu-l. Atunci aveam timp sa ma pierd dincolo de griji . . .

    Imi amintesc de parca se intampla ieri.

    Imi amintesc plimbarile pe strazi printre oamenii tristi dar pe care ii gaseam colorati si expresivi, prin fata vitrinelor parca mai vesele, iesirile prin bodegile de prin Lipscani, mai putine la numar si parca mai vesele ca cele din prezent, zilele de duminica in care ma bucuram de traficul rarefiat si in care salutam pe toata lumea, iesirile la patinuarul din Cismigiu cand atmosfera chiar devenea calda si zambitoare la fel ca fetele celor care alunecau pe patine, sau diminetile reci din sesiunile de iarna in care ne strangeam dupa examene pentru a ne face planuri de vacanta. Nu pot uita nici plimbarile pe Bulevardul Regina Elisabeta in iarna in care zapada a fost din blesug sau zilele reci cu zapada multa in care imi faceam drumul de dimineata solitar si vesel,  iesirile in parcul Carol pe schiuri si voia buna pe care o respiram pe scarile parcului incercand impreuna cu alti pasionati sa gustam din farmecul acestui sport si atmosfera de vineri dupa amiaza a zilelor de vara cand orasul parca incepea sa se relaxeze pentru a readuce voia buna de peste week-end. Am surprins aici o mica parte a lucrurilor bune si a zambetelor pe care le primeam in hoinareala mea prin Bucu . . . cele care mi-au rasarit intai in minte in ziua asta mohorata de toamna tarzie.

    Ar trebui sa imi aduc aminte mai des momentele frumoase din trecut pentru a le reinvia si pentru a incerca sa fac din ele niste obiceiuri. Mi-am propus de ceva vreme sa ma grabesc incet sa ma bucur de fiecare lucru si sa traiesc in prezent fara a ma mai preocupa intens de viitor sau de trecut. Timpul are rabdare caci e al nostru si pentru noi, trebuie doar sa ii dam un sens bun si sa credem in utilitatea si in scopul nobil care explica existenta lui.

Ganduri adunate azi . . .

     Modestia nu e doar ca prudenta la volan e o virtute, te inalta usor si sigur in varful muntelui, ca sa te poti bucura in tacere de priveliste . . . aroganta e un vartej care te inalta la inceput pentru a te spulbera apoi . . .

     Oamenii nu vad mai departe de lungul nasului . . . unii dintre ei, caci sunt altii care vad, am auzit azi o poveste despre copiii de la o scoala din Drobeta Turnu Severin care au organizat o campanie de colectare de fonduri pentru a oferi unor copii de la un orfelinat alimente. Deci mai sunt sanse  . . .

     Lumea  nu piere de foame, boala sau razboaie ci de neputinta de a-si da inima pe fata . . . cat de frumos spus, dar cu cei care mor de foame la propriu, sau de lipsa de apa potabila ce facem, sau cu cei care traiesc cu mai putin  de 2 dolari pe zi (care sunt mai multi de 3 miliarde)?

     Deceptia tineretului de azi, dezechilbrul gandirii, exagerarile, lipsa de maturitate unde ne vor conduce? 

     Oare cum va arata lumea peste 20 de ani cand o alta generatie va prelua responsabilitatea?

     In copilarie se pun bazele bunatatii iar virtutea asta e menita sa reziste, sa suporte ani lungi de lupta, de schimbari, de forte care tind sa schimbe valorile, intuneric de abisuri, furtuni pe mari ori pe munti pustiiti.

     Unde mai gasesti azi idealul moral!? Trebuie sa vrei sa il gasesti si vei reusi, mai sunt manifestari nealterate, inca.

     E o mare diferenta intre cei care au gasit bunastarea  si cei care nu au gasit-o inca.

Uneori nu mai exista decat oboseala morala si intelectuala convertita in ironii, in scepticism, prejudecati morale, ipocrizie sociala, traditii erodate si epuizate de care ne agatam cu disperare . Dar mai sunt si optimismul si dorinta de a gasi lumina si manifestarea asta restransa poate salva si restul grupului, fie el si de cateva miliarde de oameni.

    Daca privesti in jur ce vezi? Si daca o faci prin ochii copilului de odinioara?

     Viata poate fi privita si ca o succesiune de cuceriri si abandonuri, de renasteri si decese. Merita libertatea si viata doar acel care e gata sa lupte zi de zi pentru a le cuceri

     Erosimul, ce e? Mai exista in zilele noastre? Cel care cauta adevarul cum se numeste?

     Rostul vietii poate fi acela de a plimba cuvantul dragoste intre coliba celor umili si insetati de dreptate si templul uriasilor gandirii generoase . . . dar ce om trebuie sa fii ca sa ai un astfel de obiectiv? V-ati intrebat cum suna vorba asta spusa de Pittis?

     Ce ne face fericiti? Cum ar fi lumea traita 3 luni la Budapesta, intr-o izolare etans?

     Nimic nu are sens dincolo de societate sau cel putin dincolo de ideea de societate (daca vorbim pentru perioade de timp determinate).

     Geneza e ca un glob de cristal, unul veritabil, daca poate exista conceptul asta, capabil sa spuna multe despre viitor.

     Stiu, lipsesc consistenta, sistematizarea si coerenta dar daca privesti ideile ca pe niste idei atunci vei avea ce face cu ele :).

Ciudat . . .

     Azi am dat peste o emisiune la radio despre fizica cuantica, despre teoriile lui Einstein, validitatea lor, noile teorii dar si despre meritul romanilor in stiinta, despre Nicolae Paulescu . . . lucruri care ma pasioneaza  . . .  nu am putut asculta decat 3 minute . . . neobisnuit, m-a surprins inca si pe mine neputinta mea. Ma duceam sa alerg in Herastrau, cautam linistea. Dar pe drum nu am putut asculta linistea, am ascultat decat zgomot din zilele noastre pe un canal de radio. Imi amintesc un detaliu, miroseau “bine” canalele din cartierul francez caci mirosul acoperise o parte a parcului . . . cata armonie!

     Ciudat e si faptul  ca alergam eu si cu umbra mea si ca la un moment dat o alta umbra m-a depasit . . . nu am putut sa ma tin dupa ea . . . . . . neobisnuit, m-a surprins inca si pe mine neputinta mea. Si ce ciudat, cum a trecut timpul, parca traiesc in salturi, sau parca sunt absent pentru bucati bune de vreme . . . incep sa pierd lupta cu timpul. Aproape ca nu imi mai amintesc ce am facut de la 6 pana acum si am fact atat de putine lucruri. Imi tot propun sa castig o ora in fiecare dimineata asa cum faceam nu demult, insa nu reusesc . . . neobisnuit, ma surprinde inca si pe mine neputinta mea. Nici gandurile nu mi le mai pot ordona, nici ideile nu mai au locul lor, parca plutesc toate . . . si cata neputinta in a le aduce pe toate la locul lor.

     Sunt surprins in fiecare zi de umbre, nu pot sa cred ca oamenii sunt atat de inapoiati, atat de orbi si de pierduti  in milioane de cutii ascunse unele in altele. Luciditate unde esti?! Nu mai cruta pe nimeni trezeste-ne, poate reusim sa redevenim oameni.

     Poate ca doar mi-am propus sa schimb lucrurile si poate ca inca nu m-am si hotarat inca sa cred in asta . . . da, am fost,sunt, fals . . . dar nu, nu pentru multa vreme , cred intr-un lucru, mi-am dat seama cand alergam: „cat timp stii unde trebuie sa ajungi, continua sa mergi” . . . si apoi suntem ceea ce credem.

Bucati de libertate

Ce drama te apasa copile trist!? Cum ai ajuns sa uiti?

Cum de-ai pierdut iubirea si unde-ti sunt surasurile dulci?

Ce munti te-au-nconjurat si unde-ti e lumina?

Cum stai acum in pacea desertaciunii reci si cum de cauti cu resemnare mila?

Unde-ti e chipul bland copile? De ce ai vrea sa-mbatranesti acum?

De ce ai vrea sa inveti acum ce e uitarea?.

Nu,nu pot sa cred, nu pot sa-ndur!

Nu pot sa cred ca totu-i efemer, ca ti-ai pierdut chiar gandul nemuririi tale, ca nu mai crezi in prietenia soarelui nebun si nici in cea a marii infioratoare.

Iti amintesti cand zile intregi, tu, hoinareai pe campuri si te supraveghea mirat doar cerul. Cum te pierdeai zambind si alergand ca sa te gaseasca marea?

Iti amintesti ca timpul nu exista, erau doar glasul noptii si frigul iernii repere vii. Cum vantul se oprea cand intalnea privirea ta speriat de muntii de speranta. Cum  universul tau era decat lumina si ca nu cunostea raul. Cum adormeai cu gandul la ce avea sa fie si cum visai mereu lanuri de flori ascunse printre  glasuri mature pierdute in copilarie. Da, cum te imaginai mereu copil si mandru de copilarie?

Nu pot sa cred ca toate nu mai sunt si ca ti-ai pierdut speranta si libertata si visul iti e scrum. De ce sa pieri copile bun, de ce s-adormi si sa spui nu!?

. . . 

Decat sa faci un lucru prost mai bine . . .

     Ajungem sa facem zilnic mii de gesturi, actiuni si activitati . . . ma intreb pe cate dintre ele reusim sa le facem bine . . . adica avand un simt al responsabilitatii nu maxim ci macar ridicat. Dar de ce sa te intrebi asta?!, daca esti stresat de calitatea actiunilor tale nu vei mai avea liniste!! . . . ok, atunci de ce nu ti-ai crea o simpla obisnuinta de a face lucrurile bine, de a fi autentic (as zice). 

     Cum ar fi sa incepi de maine sa iti propui sa faci mai bine cafeaua de dimineata, sa acorzi o mai mare inspiratie modului in care te imbraci, sa aduci mai mult stil modului in care pasesti pe strada sau in care iti misti mainile, de fapt atitudinii, sa acorzi o mai mare importanta modului in care iti asezi gandurile sau poseta, in care lucrezi sau in care privesti ochii interlocutorului sau in care saruti. Cum ar fi ca de maine sa iti propui sa fii impecabil dar si nemarginit de vesel, sa faci toate lucrurile despre care vorbeam mai sus si inca vreo 6378 de alte gesturi, activitati mai bine, adica impecabil. Da, propune-ti ca de maine sa fii impecabil, sa fii TU. dar acel TU impecabil. Nu uita sa iti pastrezi identitatea, fii tu cel diferit, dar fii autentic.

     De unde vine ideea asta despre autenticitate si responsabilitate, destul de greu de acceptat intr-o lume stirba, ca cea in care ne scaldam cel putin 10 ore pe zi?! Azi am avut un curs despre arta vizuala, un domeniu vast, cu multe studii realizate de experti independenti, de companii, cu o explozie pe masura celei din domeniul informaticii, cu reguli stricte insa si cu o latura artistica ce poate ilustra libertatea suficient de bine. Timp de aproape 2 ore am fost terorizat de mesajul pe care il primeam . . . continut general, neargumentat sau ilogic argumentat, vag, cu divagari ample, superficial, bazat pe multe idei fara fundament  .  . . vorbe neavizate, atmosfera de piata. E dur ce spun si pe masura de trist, insa asta e adevarul. Din 2 ore de comunicare pot spune ca 20 de minute au insemnat transmiterea unui mesaj adecvat, restul au fost degeaba. Asa se pare ca e si scoala romaneasca in marea ei parte, degeaba. Nimic nu poate fi mai grav pentru o fiinta vie (asa cum e de altfel si o societate) ca incetinirea lastarilor, in speta scaderea gradului de educare a populatiei tinere . Romania de maine va fi inca si mai “mare” ca cea de azi  iar umbra prin care se va perinda societatea autohtona va fi pe masura. Spunea Titu Maiorescu – este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea– cata responsabilitate intr-un singur om. Ar trebui sa restructuram scoala romaneasca macar cu o treime din responsabilitatea precursorului nostru si sa ii lasam pe cei care sunt capabili sa predea, sa o faca in continuare, pe cei care pot creste oi cu succes sa inceapa sa o faca , pe cei capabili sa ia un bacalaureat sa sustina acest examen iar pe cei ce nu au nevoie de atatea cunostinte sa poata face o educatie aplicata.

    Bunul simt, prin care inteleg simtul elementar, cel care ne face sa fim oameni, ar trebui sa ne fie nelipsit.  Mircea Vulcanescu spunea: ”Nu cred in politica. Nu vreau fericirea lumii cu de-a sila. Nu vreau omul abstract, ‘umanitatea’, ci omenia” . Schimbarea vine de la noi prin gesturi mici pe care le vom transforma un pic mai tarziu in realizari mari, atat de mari incat sa fie capabile sa ne scoata la lumina.

     Sa incepem de maine sa ne dorim sa fim impecabili, macar din curiozitatea de a vedea unde ajungem 

intr-o saptamana.

Asa mesaj, asa muzica.