Bucati de libertate

Ce drama te apasa copile trist!? Cum ai ajuns sa uiti?

Cum de-ai pierdut iubirea si unde-ti sunt surasurile dulci?

Ce munti te-au-nconjurat si unde-ti e lumina?

Cum stai acum in pacea desertaciunii reci si cum de cauti cu resemnare mila?

Unde-ti e chipul bland copile? De ce ai vrea sa-mbatranesti acum?

De ce ai vrea sa inveti acum ce e uitarea?.

Nu,nu pot sa cred, nu pot sa-ndur!

Nu pot sa cred ca totu-i efemer, ca ti-ai pierdut chiar gandul nemuririi tale, ca nu mai crezi in prietenia soarelui nebun si nici in cea a marii infioratoare.

Iti amintesti cand zile intregi, tu, hoinareai pe campuri si te supraveghea mirat doar cerul. Cum te pierdeai zambind si alergand ca sa te gaseasca marea?

Iti amintesti ca timpul nu exista, erau doar glasul noptii si frigul iernii repere vii. Cum vantul se oprea cand intalnea privirea ta speriat de muntii de speranta. Cum  universul tau era decat lumina si ca nu cunostea raul. Cum adormeai cu gandul la ce avea sa fie si cum visai mereu lanuri de flori ascunse printre  glasuri mature pierdute in copilarie. Da, cum te imaginai mereu copil si mandru de copilarie?

Nu pot sa cred ca toate nu mai sunt si ca ti-ai pierdut speranta si libertata si visul iti e scrum. De ce sa pieri copile bun, de ce s-adormi si sa spui nu!?

. . .