Dor de oameni sinceri, cu ei

Era o vreme, cand totul era transparent pentru ca nu stiam sa mint. Nu puteam sa ii mint pe ceilalti si nici pe mine nu ma puteam minti, nu invatasem inca. Mi se pare chiar mai greu sa ajungi sa te induci pe tine in eroare construind false argumente, false  dorinte, false asocieri sau false credinte.

Azi, sa spui ce simti, ce crezi, fara de infranari, frici, menajamente sau ratiuni diplomatice e un lucru eliberator. Ieri era doar firesc pentru ca lumea era altfel; copii nu stiu sa minta.

Sa stii ce vrei (adica sa nu te amagesti pe tine) si sa spui mereu ce crezi, ce simti, ce iti aduce fericire sau suferinta, sa iti spui tie si celor din jur, asta iti va tine sufletul curat si usor, e un lucru mic dar unul care te inalta departe.

Ce dor imi e de mine, cel de ieri, de iluzia adevarului neingradit si cea a oamenilor blanzi, sinceri si fara de  penumbra sau intuneric; ce greu e fara oameni dar ce greu e si cu ei fara de lumina.

"Priveste-ma in ochi si apoi spune orice despre mine" - era un crez al bunicii pe care il auzeam cand eram copil. Probabil candva, aproape de final vom redeveni ce-am fost, copii si zambete albastre, ca cerul. 

Ganduri proiectate pe pereti de sticla . . . dincolo se vede primavara

Se intampla multe lucruri in viata ta doar pentru a-ti aduce aminte tu, cel care le traieste, de mici adevaruri pe care le-ai uitat si fara de care nu ai putea sa ajungi la mal, la plajele cu ape line si calde . . .


"
Draga mea O. . .

M-ai pus in dificultate, prima reactie mi a fost: “ok, dar eu ce ar trebui sa fac acum?”.

Si uite ca iti scriu si eu, nu as putea sa las o emotie pozitiva sa se stinga, cred ca am datoria sa dau inapoi o parte . . . poate e imperativul categoric a lui Kant sau poate s doar invataturile bunicii sau starea de bine pe care mi o ascunde in suflet furisarea primaverii printre umbrele mormanelor de zapada  . . . 

. . . am facut o proiectie, ma gandeam ca daca peste o vreme buna, as avea o fata, ajunsa, asa, la varsta noastra si m as gasi eu in postura de a i spune ca un parinte si ca prieten de nadejde un gand despre “dorul de vorbe si  imagini” i as spune asa  . . .

. . . nimic nu e mai pretios dar nici mai scurt ca viata omului si nimic mai adevarat ca viata asta a noastra se compune din momente, pentru ca ele au cea mai mare intensitate asupra stimulilor nostri, pe ele le vom pastra cu noi pana la sfarsit, restul dispare . . . e imperativ, deci,  sa cautam in permanenta momente, sa le traim, sa simtim emotia lor, in felul asta viata noastra va fi si echilibrata si fericita . . . atunci cand ne lipsesc momentele tindem sa cautam idei si imagini, sa facem proiectii ale gandurilor si dorintelor noastre, nu-i rau dar ar trebui sa fie doar o etapa menita sa ne readuca la momente . . . sunt cazuri in care unele persoane au esuat si de acolo s-au nascut capodopere ( imi vine in minte una „Asa grait a Zarathustra”), dar cu ce pret si cu ce sacrificii . . . asa ca draga mea, cu tot respectul fata de oamenii care au vazut idei si cu toata consideratia fata de lumea asta a reprezentarii in care m am afundat si eu cand eram de varsta ta, iti spun si sper sa ma asculti: cauta sa gasesti fericirea in momente si nu in idei . . . o imbratisare, un sarut pe ureche, un rasarit trait pe o plaja sau zambetul si vorba calda a bunicii astea toate sunt mult peste un sac de idei si de imagini pentru ca ele sunt un rezervor infinit de emotie . . .

Draga mea O.  .  ., un gand sincer care sper sa iti dea aripi sa te intorci la lumea ta cea nemelancolica, aceea plina de emotie impartasita :)

"