1914 toamna . . .

Asa era demult. Pana cand bunica se intorcea de la gradinita cu Ioana, Matei povestea cu bunicul despre orice. In general bateau campii amandoi. De data asta, povestea la captivat pe Matei si a ascultat punand mult mai putine intrebari.

„

- Era pranz, zi torida de vara. M-au pus sa inchid ochii. M-au legat cu o esarfa la ochi. Am pornit la drum, impreuna. Nu stiam de ce sau unde. Avea sa vina seara, rece. Asa a fost. Imi amintesc de parca a fost ieri. Am stat in umbra asta o bucata buna de vreme. Eram multi asa . . . aproape toti. Era contagios, ne imbolnaveam de intunericul asta reciproc. Era un bulgare de zapada, viata noastra se sufoca sub greutatea noastra.

- Nu inteleg bunicule, cum adica va sufocati si cine va facea rau?

- Noi ne faceam, noi toti. Intram in intuneric pentru ca ne pierdeam libertatea, deveneam „oameni mari”, respectam norme, aveam presiuni si indatoriri sociale. Asa e si azi, tot sufocati suntem. Lipsa asta de lumina adica de libertate ne tine pe loc.

- Si ce putem face bunicule?

-  . . . nu stiu, adica tine de fiecare. De pilda, toti trebuie sa incepem cu o . . .pauza. Trebuie sa ne oprim. Sa deschidem larg ochii. Sa privim in jur. Sa privim inauntru si sa intelegem cine suntem, cine am fost si ce am putea fi.

- Dar nu ar fi mai bine sa intrebam pe cineva toate astea?

- Ba da, ar fi bine, ne va ajuta dar numai dupa, dupa ce noi vom afla singuri raspunsurile astea.

- Ca sa inteleg bunicule, spune-mi, ne trebuie deci libertate ca sa fim oameni mai buni?!

- Nu numai asta, libertatea singura nu-i suficienta. Mai trebuie iubire. De fapt lucrurile astea doua, libertatea si iubirea sunt legate una de cealalta. Singure devin incomplete. De fapt, omul se naste din iubire si libertate iar virtutile astea raman mereu cu el. Pot ramane ascunse undeva inauntru, in colivia sufletului sau ori pot inflori. Cu ce crezi ca seamana iubirea?

- Nu stiu bunicule, poate cu o pisica pufoasa?

- Poti spune si asta, dar numai daca e pufoasa. Cel mai bun simbol al iubirii cred ca e primavara. Pentru ca primavara inseamna daruire, inspiratie si constructie. Primavara ilustreaza de fapt iubirea Creatorului manifestata in cel mai amplu mod.

-Si iubirea dintre oameni, ea ce mai e?

- E la fel ca cea de mai devreme, e o stare lucida si profunda de libertate, daruire si inspiratie cu scopul de a construi. E un sentiment bogat care se amplifica tot ca un bulgare de zapada, dar de data asta nu ca unul care sufoca. Inceputurile sunt grele, gandeste-te la florile de primavara care indura frigul noptilor inca reci. Asa e si la oameni. Eu am cunoscut-o pe  bunica la inceput de toamna. A fost ciudat, natura in jurul nostru se usca, pregatindu-se de iarna dar noi infloream. Deci nu conteaza mediul in cazul asta ci elementele pe care ti le enumeram mai devreme si autenticitatea lor. De fapt, iubirea exista in sufletul fiecaruia dintre noi si poate inflori oricand, avand nevoie numai de un pic de ajutor.

- Cate feluri de iubiri exista bunicule?

- (rade) Iubirea e dupa sufletul omului deci sunt foarte multe feluri. Dar iubirea se schimba, daca are o baza buna va creste si apoi se va solidifica. E firesc sa fie mai mica la inceput, la fel ca primavara si alaiul ei. Dar tot precum primavara si iubirea e iubire de la inceput. Adica nu poti spune ca rezulta din altceva, asa cum iarna nu devine primavara. Uneori e doar o chestiune de timp sa iti dai seama de asta.

- Acum stiu bunicule, e vorba doar libertatea si iubire.

-Si mai e ceva, pe langa libertate si iubire omul mai are nevoie si de respect ca sa stie cine e si de unde a plecat. Spune-mi tu acum, cat de liber esti tu?

. . .

“

Muzica lui Matei - I Loves You, Porgy - Ruxandra Zamfir & Sorin Romanescu

Schimburi de povesti . . . transfer esuat

Iti dai seama ce inseamna EA pentru tine atunci cand iei decizia sa o cobori definitiv de acolo de unde e. Cand iti poti imagina piedestalul fara ea, cand totul e incheiat si ea nu mai ramane decat una dintre cele multe.

Doare.

Gandul ca ea nu mai e si ca lipsa ei e abosluta te fac sa simti cine e ea. Iar asta e momentul in care totul e inca o proiectie. Nu, nu i singuratatea cea de care te temi, nu ea te face sa simti durerea. Cumplit e sentimentul ca odata cu ea pierzi povestile ce au fost si ce ar fi trebuit sa fie. Un orizont se stinge si odata cu el si curajul, libertatea si frumusetea de a l fi imaginat in 2.

Moare.

O parte din tine moare, odata cu ea mor si o infinitate de ganduri. Mai ramai cu cealalta infinitate si pentru o vreme e toata in umbra. E noapte. Nu vezi departe. Esti orb. Nici sub lumina pranzului nu poti vedea departe. Stii ca o sa fie cumva bine, ca eliberarea va veni si ca ea te va purta mai departe. Dar nu, nu crezi din tot sufletul asta, nu. O parte din tine nu va mai fi si toate povestile legate de ea vor fi pierdute.

Renunti la ea, renunti la tine. Un cerc vicios . . . dar ce e de facut. Esti neputincios. Esti singur intr o lupta cu tine.  Increderea e deja prea mare.  Incapatanarea de a te increde in visari si in lucruri mici, asta e motivul dramei. Dar cum altfel? Asta esti tu, autentic, lipsit de colivii. Lucrurile ar fi mai simple daca dincolo de pasiune, de visare, de increderea de sine, de turnul de fildes suit si el la inaltimi uneori prea mari . . . daca dincolo de toate astea ar exista un plus de luciditate si mai putina iubire de sine si de proiectii . . .

Dupa un an, o luna sau un veac te vei vedea din nou cu ea . . . nu va fi fost totul in zadar . . . atunci te vei convinge ca asa a fost mai bine . . . ca si ea si tu veti fi avut alte drumuri spre fericirile pentru care fiecare dintre voi v ati nascut . . .  fericiri total diferite . . .

Poate ca cifra magica e 2

Privesti inapoi, vezi momente. Privesti inainte, tot momente vezi. Si unele si altele iti sunt sadite in minte sub forma de povesti, o insiruire de imagini si idei care te fac sa vibrezi. Viata e alcatuita din momente si din vidul dintre ele, asa cum se intampla si in cazul unui atom sau al universului.

Ma fascineaza ideea ca unele sunt mai puternice ca altele fara sa existe vreun temei. Pur si simplu sunt momente pe care nu le uiti, raman in mintea ta, in sufletul tau. Si e straniu ca nu conteaza daca sunt dintre cele din trecut sau cele din viitor, detaliul asta nu modifica vibratia inerioara. Imi vin in minte acum doua momente, prima bere bauta cu tatal meu la crasma, intors fiind din marele oras  unde incepusem facultatea (momentul asta a ramas doar la stadiul de proiectie, dar e viu, poate mai viu decat daca s-ar fi intamplat) si momentul in care timpul disparuse complet, inghiti de parul ei moale si de iarba care se pierdea cantand sub noi . . .

Cu cat adunam mai multe momente cu atat scade vidul de care vorbeam mai sus. Iar cu cat mai frumoase pe dinauntru sunt persoanele de langa noi si mai ales persoana pe care am ales-o sa ne fie aproape cu atat mai adancite in eternul mintii si emotiei noastre vor fi momentele traite.

Poate ca cifra magica e 2, pentru ca in doi vom aduna mai multe momente si mai multa emotie.

"Viata e pe zile" si e despre momente . . .

Dor de oameni sinceri, cu ei

Era o vreme, cand totul era transparent pentru ca nu stiam sa mint. Nu puteam sa ii mint pe ceilalti si nici pe mine nu ma puteam minti, nu invatasem inca. Mi se pare chiar mai greu sa ajungi sa te induci pe tine in eroare construind false argumente, false  dorinte, false asocieri sau false credinte.

Azi, sa spui ce simti, ce crezi, fara de infranari, frici, menajamente sau ratiuni diplomatice e un lucru eliberator. Ieri era doar firesc pentru ca lumea era altfel; copii nu stiu sa minta.

Sa stii ce vrei (adica sa nu te amagesti pe tine) si sa spui mereu ce crezi, ce simti, ce iti aduce fericire sau suferinta, sa iti spui tie si celor din jur, asta iti va tine sufletul curat si usor, e un lucru mic dar unul care te inalta departe.

Ce dor imi e de mine, cel de ieri, de iluzia adevarului neingradit si cea a oamenilor blanzi, sinceri si fara de  penumbra sau intuneric; ce greu e fara oameni dar ce greu e si cu ei fara de lumina.

"Priveste-ma in ochi si apoi spune orice despre mine" - era un crez al bunicii pe care il auzeam cand eram copil. Probabil candva, aproape de final vom redeveni ce-am fost, copii si zambete albastre, ca cerul. 

Ganduri proiectate pe pereti de sticla . . . dincolo se vede primavara

Se intampla multe lucruri in viata ta doar pentru a-ti aduce aminte tu, cel care le traieste, de mici adevaruri pe care le-ai uitat si fara de care nu ai putea sa ajungi la mal, la plajele cu ape line si calde . . .


"
Draga mea O. . .

M-ai pus in dificultate, prima reactie mi a fost: “ok, dar eu ce ar trebui sa fac acum?”.

Si uite ca iti scriu si eu, nu as putea sa las o emotie pozitiva sa se stinga, cred ca am datoria sa dau inapoi o parte . . . poate e imperativul categoric a lui Kant sau poate s doar invataturile bunicii sau starea de bine pe care mi o ascunde in suflet furisarea primaverii printre umbrele mormanelor de zapada  . . . 

. . . am facut o proiectie, ma gandeam ca daca peste o vreme buna, as avea o fata, ajunsa, asa, la varsta noastra si m as gasi eu in postura de a i spune ca un parinte si ca prieten de nadejde un gand despre “dorul de vorbe si  imagini” i as spune asa  . . .

. . . nimic nu e mai pretios dar nici mai scurt ca viata omului si nimic mai adevarat ca viata asta a noastra se compune din momente, pentru ca ele au cea mai mare intensitate asupra stimulilor nostri, pe ele le vom pastra cu noi pana la sfarsit, restul dispare . . . e imperativ, deci,  sa cautam in permanenta momente, sa le traim, sa simtim emotia lor, in felul asta viata noastra va fi si echilibrata si fericita . . . atunci cand ne lipsesc momentele tindem sa cautam idei si imagini, sa facem proiectii ale gandurilor si dorintelor noastre, nu-i rau dar ar trebui sa fie doar o etapa menita sa ne readuca la momente . . . sunt cazuri in care unele persoane au esuat si de acolo s-au nascut capodopere ( imi vine in minte una „Asa grait a Zarathustra”), dar cu ce pret si cu ce sacrificii . . . asa ca draga mea, cu tot respectul fata de oamenii care au vazut idei si cu toata consideratia fata de lumea asta a reprezentarii in care m am afundat si eu cand eram de varsta ta, iti spun si sper sa ma asculti: cauta sa gasesti fericirea in momente si nu in idei . . . o imbratisare, un sarut pe ureche, un rasarit trait pe o plaja sau zambetul si vorba calda a bunicii astea toate sunt mult peste un sac de idei si de imagini pentru ca ele sunt un rezervor infinit de emotie . . .

Draga mea O.  .  ., un gand sincer care sper sa iti dea aripi sa te intorci la lumea ta cea nemelancolica, aceea plina de emotie impartasita :)

"

Sa te gandesti din cand in cand la tine (cea de ieri) . . .

25 iunie 2013

Ma incearca de ceva vreme o stare noua, am incapcitatea de a-mi imagina ce o sa fie, ce urmeaza in ceea ce ma priveste. Nu stiu cum e la altii, intuiesc doar ca toti ne imaginam ce urmeaza, toti dam o forma in mintea noastra viitorului care vine inevitabil peste noi. Evident, fiecare dupa posibilitati.

Nu stiu cat e de grav sau de bine, dar e o stare noua care aduce perspective noi.

Imi e greu sa o explic. Pana ieri stiam ce am de facut si reuseam sa ma vad in ipostaze viitoare.

25 ianuarie 2014

Ratacirile sunt bune, te trec prin foc, simti cum te arde, pierzi contactul cu ce va urma, iti doresti numai sa apara o schimbare, simti ca poti inventa tu una, e greu de suportat, iti inaspresti pielea ca sa scapi, ramai asa si cand scapi de flacari poti sa te tarasti un pic mai sus, te ajuta mult, trebuie sa iti pastrezi insa obrazul curat, sa ramai om, altfel nimic nu face sens.

Acum, dupa un codru de timp, stiu ce am de facut, am o singuranta in legatura cu asta, e un sentiment placut, te ajuta mult, ai incredere, simti ca prinzi aripi. Sa fim optmisti zic, soarele iese in fiecare zi sa ne zambeasca, niciodata nu suntem uitati.

----------------------------------------------------------------------

Toate capata sens dupa o vreme, trebuie sa ai rabdare, sa crezi in asta, la final vei avea convingerea ca totul a meritat si nu prin rasplata primita ci prin omul care ai devenit.

Libertate . . . tavalita prin spumele marii

De multa vreme, atat de multa incat nu mai tin minte, am un vis, unul singur, un fel de coloana vertebrala, de azimut personal, acela de a fi liber, de a fi mereu liber . . .

Si, da am fost, sunt, voi fi . . .  daca ma intrebi, daca ma intreb eu pe mine asa raspuns primesti, primesc, asa cuvinte rosteste gura mea, asta cred eu, asta-i marea in care mi se scalda gandurile, doar pana aici pot vedea in cele mai multe momente.

Sa fii liber . . . ce-i libertatea si de unde vine ea? E la fel pentru toti?  O simti? E un sentiment de apasare sau unul de eliberare? Cu libertatea e greu, e o iluzie, un ocean care te inghite, o lumina care te orbeste. Probabil ca atunci cand esti cel mai sigur de ea, atunci ea e cel mai departe. E cumva trist, acum retrospectiv, dar mult prea greu corigibil, chiar si pentru ceea ce va urma.

Fie ca scapam de incorsetarea orasului, pierdut pe cine stie ce plaja pustie, sau pe creste de munte, fie ca  frica ma parasea in betia de adrenalina, fie ca imi pierdeam identitatea si toate resorturile ei prin multimi nesfarsite de oameni straini sau ca imi zburau toate grijile si gandul imi devenea singur si senin traiam doar o falsa libertatea, una de lut despre care nu as fi zis ca se va sfarama ludic candva.

Poate ca-s la jumatate de drum, poate ca ideile mi se vor rastalmaci din nou, poate voi avea norocul si deschiderea asta, dar cred acum, in vremea asta ca incep sa inteleg altfel libertatea. Si am sa ma refer la cea mai mare dintre ele sau de fapt, la starea ei pura, asa cum am resimtit-o eu.

Cred acum, ca liber esti cu adevarat atunci cand, cu luciditate te daruiesti, atunci cand pui tot sufletul tau, toate ideile tale, toata energia ta, toate cuvintele, respiratia ta, clipirile ochilor tai in mainile ei sau ale lui sau (mai tarziu) ale unei idei abstracte, care te inspira, te calauzeste si da sens vietii tale. Doar atunci uiti complet de tine pentru a te putea privi de sus pentru ca apoi sa ridici si ceea ce e mai necioplit din tine la o forma mai blanda.

In rest, nu, nu exista libertate, e doar o lupta perpetua de ajustare a corsetului, o traire falsa intr-o lume de care nu te vei fi bucurat chiar daca fructele vor fi fost multe, raurile bogate si oamenii pe langa tine buni si multi.

Tu cat esti de liber/a?