Simt de cateva
zile ca cineva imi striga in spate sa ma misc mai repede, sa alerg, sa ma
grabesc, sa trec peste unele lucruri si sa ma ocup numai de altele. Dar unde sa
ajung si de ce sa nu ma bucur de lucrurile care ma fac sa zambesc?!
De azi am hotarat
sa ma grabesc incet, admirand, gustand sau facand lucrurile care radiaza, care
imi ofera imagini pozitive si fericire, lucrurile care ma ajuta sa merg mai
departe vesel si optimist.
Mi-am amintit ca
ma faceau sa zambesc siluetele pe care le zaream pe geamul cafenelelor din
Romana pe care le vedeam cand mergeam dimineata la cursuri. Acum nu le mai vad,
nici chiar atunci cand cafenele sunt pline . . .
Mi-am amintit atat
de multe lucruri care ma faceau fericit in Bucu in primul an de convietuire . .
. anul in care am inceput facultatea.
Imi amintesc
Cismigiul si strazile din jurul lui, si cum m-am ratacit dincolo de
Universitate pe strada Mantuleasa, chiar in prima zi cautandu-l. Atunci aveam
timp sa ma pierd dincolo de griji . . .
Imi amintesc de
parca se intampla ieri.
Imi amintesc plimbarile pe strazi printre oamenii tristi dar
pe care ii gaseam colorati si expresivi, prin fata vitrinelor parca mai vesele,
iesirile prin bodegile de prin Lipscani, mai putine la numar si parca mai vesele
ca cele din prezent, zilele de duminica in care ma bucuram de traficul rarefiat
si in care salutam pe toata lumea, iesirile la patinuarul din Cismigiu cand
atmosfera chiar devenea calda si zambitoare la fel ca fetele celor care
alunecau pe patine, sau diminetile reci din sesiunile de iarna in care ne
strangeam dupa examene pentru a ne face planuri de vacanta. Nu pot uita nici
plimbarile pe Bulevardul Regina Elisabeta in iarna in care zapada a fost din
blesug sau zilele reci cu zapada multa in care imi faceam drumul de dimineata
solitar si vesel, iesirile in parcul
Carol pe schiuri si voia buna pe care o respiram pe scarile parcului incercand
impreuna cu alti pasionati sa gustam din farmecul acestui sport si atmosfera de
vineri dupa amiaza a zilelor de vara cand orasul parca incepea sa se relaxeze
pentru a readuce voia buna de peste week-end. Am surprins aici o mica parte a
lucrurilor bune si a zambetelor pe care le primeam in hoinareala mea prin Bucu
. . . cele care mi-au rasarit intai in minte in ziua asta mohorata de toamna
tarzie.
Ar trebui sa imi aduc aminte mai des momentele frumoase din
trecut pentru a le reinvia si pentru a incerca sa fac din ele niste obiceiuri. Mi-am propus de ceva vreme sa ma grabesc incet sa ma bucur de fiecare lucru si sa traiesc in prezent fara a ma mai preocupa intens de viitor sau de trecut. Timpul are rabdare caci e al nostru si pentru noi, trebuie doar sa ii dam un sens bun si sa credem in utilitatea si in scopul nobil care explica existenta lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu