Incep prin a povesti despre o ciudatenie, o
ciudatenie frumoasa si aducatoare de zambete. Am pornit la drum azi destul de
trist si am dus-o asa o vreme buna, apoi
m-au dezamagit mai multe lucruri si dupa
ora doi (asa se spune pe la noi pe la Sibiu chiar daca e impotriva “legii”) era
si mai grav.
Vorbeam ieri despre oameni si de puterea lor de
a insufla, ca prin magie, stari . . . de bine sau din nefericire, stari de rau.
Azi eu mi-am gasit salvarea in doua revederi cu persoane dragi. Chiar scriu cu
zambetul pe buze si mai ales cu multe ganduri bune si cu planuri pe masura. Imi
vine in minte comparatia cu o planta care dupa ce isi primeste apa, isi
recapata stralucirea din frunze si drumul
ei catre maturitate (visarea asta) devin autentice si verosimile. Fara apa respectiva,
tot potentiaul si mai ales toate sperantele legate de viitorul respectivei
plante erau nonsensuri. Asa era si in cazul meu. Parca toate lucrurile pe care
mi le propuneam in ultima vreme capatau din nou sens si crezul in ele ma facea
fericit.
Chiar sunt uimit cum, dupa doua discutii
normale, umile as spune, cel putin prin conditia mea de “bucurestean simplu de
la tara” toate planurile mele legate de cele mai marunte lucruri, moarte acum 7
ore, de la scoaterea gunoiului afara din curte pentru a fi ridicat pana la cele
de a deveni un renumit doctor, au capatat din nou sens. Dar si mai mult de
atat, au devenit niste planuri care mi se par verosimile care imi aduc fericire.
Toate astea dupa o “intalnire virtuala” (o discutie telefonica de mai bine de
40 de minute) si o revedere de 2 ore. Ciudat e ca avem atat de multe mijloace de a
ne mentine optimismul, de a ne spori energia pozitiva si cu toate astea de
multe ori ne conservam in stari depresive.
Titlul articolului e unul destul de ambiguu si
de comlex. Sincer ceea ce cred de fapt e ca trebuie “sa trimitem scrisori”
atunci cand e nevoie de ele, sa fim aproape atunci cand putem aduce un ajutor.
Mai cred ca nu trebuie sa asteptam scrisori decat atunci cand o facem pentru a-I
invata pe cei dragi sa trimita scrisori pentru a deveni ei niste buni
expeditori. Si mai cred ca trebuie sa cerem scrisori atunci cand avem nevoie de
ele, sa avem curajul, deminitatea si deschiderea sa o facem.
Azi am primit o scrisoare, un prieten bun, pe
care nu il mai vazusem de mai bine de 6 luni a venit cu ideea de a ne revedea,
cu gandul ca avem multe de povestit si impartasit reciproc. Interesant e ca
scrisoarea lui a venit la un moment potrivit, aveam nevoie de o vorba calda si
mai ales de un suflu de idei nou. Probabil ca lumea noastra e facuta de asa
natura incat putem primi scrisori atunci cand avem nevoie de ele. Cred in forta asta a omului de a gasi ajutor
care uneori devine mai degraba o comuniune cu universal care se indupleca si
creeaza o situatie favorabila.
Imi place mult ideea din titlu vazuta si din ipostaza de
a trimite scrisori catre anumiti destinatari si de a primi scrisori de la alti
expeditori, cred ca in momentul acela devenim mai profunzi caci vom fi ajuns
intr-o lume in care scrisorile se vor trimite cu bune intentii si fara de interese.
Mi-am amintit de o idee pe care profesoara de
geografie ne-o spunea in liceu la un moment dat, si anume ca un om isi gaseste
menirea pe aici, printe oameni atata timp cat e capabil sa primeasca energie .
. . cred ca ar trebui sa mai adaugam la ideea asta si faptul ca menirea poate
capata sens doar atunci cand ii implica
pe cei din jur, altfel tot in zadar ar fi.
Dar voi cand ati trimis ultima scrisoare si ce
v-a motivat sa o faceti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu