Inapoi la placere

     Un gand ratacit, mai degraba superficial si rau intentionat decat profund si sincer ma face sa afirm ca pe noi ne definesc placerile mai bine decat uneltele lui Bergson, pe noi cei care intemeiem de multe zeci de mii de ani civilizatii. 

     M-am oprit azi la un moment dat din drumul ratacind prin Bucuresti, pentru a-mi exersa privirea si a-mi ‘’manji’’ ochii (adevarat proces de hartuire vizuala) cu splendoarea oferita de o vitrina, nu departe de Novotel, chiar peste drum. Impresia nu a fost chiar neintinata caci vazusem inainte, chiar langa, “geamurile” unei frizerii care m-a socat.  Da, pe Calea Victoria , peste strada de Novotel e o frizerie asa cum mai vezi prin provincie, peste care trecerea timpului nu a lasat decat o poleiala a tehnologiei si a bunului gust sub care se ascunde tot mlastina stilului comunist autohton. 

     Cred ca e limpede si pentru tine, vorbesc despre Vitrinele Mengotti  dincolo de care se gasesc produse D&G, Prada etc.  Aceste vitrine m-au impresionat, dar neplacut pentru ca sunt o demonstratie pura a lipsei de imaginatie si a lipsei de viziune. Dincolo de sticla sunt doar niste manechine si albul peretilor. Se incearca sugerarea ideii de simplitate, probabil, insa design-ul de acolo nu e decat un cliseu, poate cel mai simplist. Cand priveam simteam ca imi lipseste povestea,ca ar trebui sa fie mai mult decat niste haine, ca ceva are sa se intample rapid ca sa ma impresioneze. Si chiar asa a fost. Dar cum!?

     Mi-am amintit pe loc de vitrinele Anthropologie. M-am salvat singur. Am reusit sa scap de impresia -apus de soare - si sa recapat energie. Vitrinele Anthropologie sunt niste fiinte vii care au sens, au o noima, exprima ceva si daca nu reusesc sa iti aduca un zambet pe buze tot reusesc sa te faca sa iti deconectezi mintea de la problemele curente. Intre aceste doua realitati e o diferenta foarte mare de viziune, de forta creatoare, de caldura impartasita si as zice chiar de valoare impartasita. 

     Imi place sa privesc simbolic ceea ce prezentam mai sus, in antiteza si sa imi imaginez ca si oamenii, sentimentele lor , gandurile lor sau privirile lor (blande pe vreme cand erau copii) sunt la fel, ori colorate ori dimpotriva, simplist de sumbre.

    Am sa mai scriu despre vitrine, mi se pare un subiect interesant, caci reprezinta o sinteza a esentei (din punct de vedere conceptual) sau cel putin asta ar trebui sa fie.
 

     Si poate ca te intrebi de ce  – inapoi la placere – pentru ca mi-am amintit de placerea de a privi o vitrina calda care prin stil si culoare iti genereaza sentimente la fel de calde . . . iar distinctia asta e valabila si atunci cand contempli o femeie, care dincolo de frumusetea exterioara poate sa genereze admiratie prin emotiile pe care le impartaseste.